Municipiul Iași continuă să recicleze: Centrul Municipal de Colectare Iași (CMCI) lansează o tombolă de iarnă
Centrul Municipal de Colectare Iași (CMCI) reprezintă o premieră pentru România, fiind primul centru municipal universal de colectare a deșeurilor din gospodării private. Pe 8 decembrie 2017, se dă startul unei noi campanii de încurajare a ieșenilor să predea corect deșeurile spre reciclare, prin organizarea unei tombole cu premii atractive. Campania se desfășoară în perioada 8 – 16 decembrie 2017.
Centrul Municipal de Colectare Iași (CMCI) și-a deschis porțile în martie 2016. Proiectul este rezultatul unui parteneriat între Organizația ECOTIC, Primăria Iași si SALUBRIS SA. CMCI este o soluție europeană pentru orașe curate și ecologice.
La CMCI populația poate preda ușor, fie cu mașina, fie pietonal, toate tipurile de deșeuri ce se pot genera acasă: plastic, hârtie, sticlă, haine vechi, mobilier vechi sau nefuncțional, electrice stricate, ba chiar și deșeuri din construcții.
Practic, CMCI este o soluție modernă, bine gândită, realizată cu know-how european, menita să dea o direcție civilizată și prietenoasă cu mediul deșeurilor reciclabile care, altfel, ar ajunge la groapa de gunoi.
Pentru a impulsiona și mai mult ieșenii să colecteze selectiv și să participe la procesul reciclării, o nouă tombolă va fi organizată la CMCI. Astfel, oricine va preda la Centrul din Stradela Grădinari nr. 26, Iași, cel puțin un deșeu, conform regulamentului, în perioada 8 – 16 decembrie 2017, va primi un premiu instant.
Persoanele care vor aduce PET-uri (minim 10), echipamente sau becuri, vor fi înscrise automat într-o tombolă cu premii atractive: 9 carnete de tichete cadou, în valoare individuală de 200 ron.
Campania este organizată de Primăria Iași, SALUBRIS, ECOTIC, Eco-Rom Ambalaje si Recolamp.