Descarcă Ghidul de Reciclare al CMCI!
Se pare că obiceiul reciclării nu este chiar atât de greu de dobândit, iar beneficiile sale sunt uriașe pentru mediul înconjurător. Așa am aflat de la reprezentanții Centrului Municipal de Colectare Iași, care ne pun la dispoziție un
material foarte util: un Ghid de Reciclare, pe care îl găsiți aici.
Centrul Municipal de Colectare Iași (CMCI) este primul centru de acest tip din România, dedicat colectării selective a deșeurilor generate în gospodării particulare. Au trecut deja patru luni de la deschiderea oficială a CMCI și reprezentanții centrului anunță rezultate îmbucurătoare. Se poate însă mai mult, ne spun aceștia, mai ales că, cel puțin în acest moment, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu fac neaparat parte din obiceiurile noastre de căpătâi.
Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare – adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate – în circuitul economic.
Ghidul de Reciclare ne arată care sunt cele mai eficiente metode de a sorta deșeurile încă de acasă, ce este un deșeu reciclabil și ce nu, și ce se face efectiv cu deșeurile pe care oamenii le duc la centrele specializate. Veți afla că nu toate ambalajele se reciclează, că există câteva reguli simple de colectare și predare și, odată aceste reguli respectate, aveți toate șansele să deveniți un real suporter al mediului înconjurător.